Duminica a 34-a după Rusalii (a Întoarcerii Fiului risipitor )

08.02.2015 00:00

    Astăzi , în Duminica a doua din perioada Triodului, Biserica Ortodoxă a rânduit ca în cadrul Sfintei Liturghii să se citească pilda fiului risipitor, text cuprins în Evanghelia după Luca în cap. 15, 11-32.

    Pilda Fiului risipitor este una din cele mai frumoase pilde rostite de Mântuitorul nostru Iisus Hristos. Părintele care avea doi fii este Tatăl nostru cel ceresc, Cel care pururea se milostiveşte faţă de cei păcătoşi care se întorc din toată inima către El prin adevărata pocăinţă. Fiul cel mare simbolizeză pe creştinii buni şi ascultători de Dumnezeu, iar fiul cel mic pe creştinii neascultători, Totodată, fiul cel mic este un model de încurajare pentru cei păcătoşi, în sensul că, prin întoarcerea din starea de  păcat printr-o căinţă sinceră, prin conştientizarea acestei stări şi prin hotărârea fermă de a nu mai păcătui se restabileşte comuniunea cu Dumnezeu. Pe de altă parte, fiul cel mare este un avertisment pentru cei care se încred în capacităţile lor proprii, fiind în pericol de a pierde în orice moment legătura cu Dumnezeu. 

Contact

PAROHIA BODESTI I Com.Bărbăteşti, sat Bodeşti, str. Principală 0743309964 malin_lala@yahoo.com